Ridicarea Corecta a Greutatilor

Manipularea manuală a maselor (greutăţilor) înseamnă orice tip de transport sau susţinere a unei mase/greutăţi de către unul sau mai mulţi lucrători, inclusiv ridicarea, aşezarea, împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase/greutăţi care prezintă riscuri pentru lucrători, în special asupra coloanei vertebrale (afecţiuni dorsolombare).

Afecţiunile musculo-scheletice datorate manevrării incorecte a greutăţilor sunt cea mai frecventă problemă de sănătate legată de muncă din Europa.

Înainte de a ridica o greutate este necesar să ştiţi unde trebuie să mergeţi, să cunoaşteţi spaţiul în care veţi face manevra şi acesta să fie liber de orice obstacol, să nu existe riscuri privind manevra de prindere a greutăţii şi să ştiţi dacă e cazul să solicitaţi ajutorul altor colegi. Pentru a ridica o greutate trebuie să depărtaţi picioarele unul de celălalt, să îndoiţi genunchii şi să vă poziţionaţi picioarele în jurul masei de ridicat, cu trunchiul apropiat cât mai mult de aceasta. La ridicarea greutăţii sprijiniţi toată greutatea în muşchii picioarelor. Păstraţi spatele drept în timpul ridicării şi deplasării cu greutatea. Masele de ridicat sunt mai uşor de manevrat dacă sunt la o înălţime de 30 de centimetri de sol.

Pentru prevenirea afecţiunilor datorate manevrării greutăţilor sunt necesare două tipuri de măsuri: medicale şi organizatorice. Cele medicale presupun recunoaşterea riscului profesional de suprasolicitare datorat ridicării şi transportului de greutăţi; mişcărilor repetitive, poziţiilor vicioase, forţate, menţinute timp îndelungat; apăsării pe planuri dure a unor părţi ale corpului şi datorită acţiunii vibraţiilor mecanice asupra aparatului musculo-osteo-articular,etc. Măsurile organizatorice presupun examen medical la angajare cu o atenţie deosebită la componentele aparatului musculo-osteo-articular; examen medical periodic concentrat pe componentele aparatului musculo-osteo-articular implicate în suprasolicitare şi informarea şi formarea managerilor şi angajaţilor în probleme de suprasolicitarea aparatului musculo-osteo-articular.

Manipularea manuală a maselor poate prezenta riscuri în special dacă masa este prea grea sau prea voluminoasă; dacă este greu de mânui şi de prins; instabilă sau cu un conţinut care este posibil să se deplaseze; este poziţionată astfel încât necesită susţinerea sau manipularea ei la distanţă faţă de trunchi sau cu flexia sau răsucirea trunchiului şi dacă este susceptibilă să rănească persoanele care sunt implicate în manevrarea acesteia prin margini şi consistenţă. Efortul fizic poate produce afecţiuni dorsolombare dacă acesta poate fi realizat doar printr-o mişcare de răsucire a trunchiului, dacă poate să antreneze o deplasare bruscă a masei şi este realizat atunci când corpul se află într-o poziţie instabilă.

Chiar dacă ridicarea greutăţilor nu este o meserie "uşoară", aceasta nu are efecte negative asupra sănătăţii noastre dacă respectăm tehnicile corecte de ridicare şi manevrare a acestora.