Ergonomia

Denumirea de ergonomie a fost propusă în 1949 de către psihologul englez Murrel; aceasta provine de la cuvintele greceşti 'ergos' (putere, muncă, forţă) şi 'nomos' (ştiinţă, lege, normă). Se vehiculează mai multe definiţii pentru această disciplină: studiul relaţiilor dintre om, maşină şi mediul de muncă; studiul condiţiilor de muncă în vederea unei adaptări optime a omului la aceasta; ştiinţă dedicată utilizării sistemelor cu maxim de confort, siguranţă şi eficacitate.

În funcţie de scopul ergonomiei, se poate vorbi de ergonomia adaptării muncii la om sau de ergonomia adaptării omului la meserie. În funcţie de faza în care se aplică, se poate vorbi de ergonomia de proiecţie (concepţie) sau de corecţie. În funcţie de obiectul preocupării, se poate vorbi de ergonomia de producţie sau de ergonomia produsului.

Aplicarea principiilor ergonomice la locul de muncă are avantaje atât pentru muncitor cât ţi pentru angajator; se oferă astfel condiţii de lucru sănătoase şi sigure pentru muncitor care conduc la o creştere a productivităţii. Atât muncitorul cât şi angajatorul realizează astfel economii.

Principiile ergonomice aplicabile locului de muncă presupun următoarele aspecte de bază: se poziţionează muncitorii şi echipamentele astfel încât manevrele să permită apropierea braţelor de corp şi articulaţia mâinii întinsă; muncitorii vor fi instruiţi să utilizeze manevre cu minim de diferenţă de înălţime, folosind gravitaţia; se va efectua rotaţia sarcinilor pentru a reduce perioadele cu manevre repetitive; pentru activităţile de montaj, componentele trebuie plasate astfel încât muncitorii să utilizeze muşchii puternici pentru activitatea de bază; pentru munca de migală ce necesită inspectarea materialelor, masa de lucru trebuie să fie mai joasă decât pentru munca grea; uneltele manuale care provoacă disconfort sau răniri trebuie modificate sau schimbate apelând la cel mai bun consilier, persoane care le utilizează.

Pe lângă aceste principii, este necesar să se ţină cont şi de principii ale economiei mişcării cum ar fi: un loc definit şi permanent pentru toate materialele; materialele şi uneltele trebuie plasate aproape şi în faţa utilizatorului; asigurarea iluminatului adecvat.

În ceea ce priveşte mişcările efectuate de către fiecare individ, principiile economiei mişcărilor corpului omenesc sunt: ambele mâini să înceapă şi să termine mişcarea în acelaşi timp; mişcările curbe, continue şi line ale mâinilor sunt preferabile celorlalte tipuri de mişcări (rectiliniii, în zigzag, etc.); mişcările balistice sunt mai rapide, uşoare şi mai sigure decât cele limitate, sacadate sau controlate; munca trebuie organizată pentru a permite un ritm natural şi uşor care, la rândul lui, asigură o bună productivitate.

În ceea ce priveşte postul de muncă, cea mai importată regulă este de a respecta dimensiunile corpului pentru a alege sau adapta postul de muncă în vederea realizării confortului în timpul desfăşurării muncii. O altă regulă importantă este ca activitatea să se desfăşoare astfel încât să permită individului să îşi ţină braţele şi coatele apropiate de corp. Activitatea depusă în general stând în picioare presupune:

ajustabilitatea suprafeţei de lucru în funcţie de înălţimea persoanei şi activitatea pe care o depune; activitatea trebuie să se desfăşoare cu braţele pe lângă corp, fără aplecări şi torsionări ale spatelui; în pauze persoana trebuie să se poată odihni pe un scaun.

Actorul principal al ergonomiei este omul şi siguranţa individuală şi colectivă la locul de muncă. Rolul ergonomiei este de a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi îndeplinirea sarcinilor de lucru. Prin respectarea principiilor ergonomiei ne menţinem sănătatea; orice muncă efectuată adecvat se poate transforma într-o activitate depusă cu plăcere.